Faptul că inteligența artificială ,folosită adesea sub acronimul AI sau IA, schimbă lucrurile în toate domeniile de activitate nu mai reprezintă un mister pentru nimeni. Întrebările care continuă să stârnească dileme și discuții aprinse sunt „Cum?” și „În ce măsură?”, mai ales că asupra multor activități prestate de oameni planează amenințarea înlocuirii – mai mult sau mai puțin fondată.
Află cum este folosită inteligența artificială în mediul de business:
Deși potențialul AI a fost doar parțial explorat până în prezent, iar pericolele și riscurile continuă să existe, efectele pozitive ale acesteia în activitatea de afaceri nu pot trece neobservate.
1. Analiza de date
Inteligența artificială poate procesa cantități masive de date, într-un timp record, ceea ce eficientizează semnificativ o paletă vastă de procese și activități repetitive, lăsând mai mult timp angajaților pentru a crea și a inova. Mai mult, aceste date pot fi analizate prin algoritmi complecși, pentru identificarea de modele și tendințe relevante și generarea de rapoarte personalizate, ce ar putea facilita luarea unor decizii de business mai informate, mult mai rapid.
2. Personalizarea experienței clienților
Pe o piață competitivă, potențialii clienți devin din ce în ce mai critici. Pe lângă aspecte precum calitatea, prețul și raportul dintre cele două, aceștia devin interesați și de experiența lor ca utilizatori ai produsului sau beneficiari ai serviciului oferit de o companie. Algoritmii de recomandare și analiza comportamentală sunt doar două dintre pârghiile pe care inteligența artificială le are pentru a fideliza clienții, oferindu-le sugestii personalizate, care îi fac pe aceștia să se simtă valoroși și importanți pentru businessul în cauză.
3. Managementul riscurilor
Managementul riscurilor reprezintă un aspect critic pentru consultanța în afaceri și este tratat cu o deosebită atenție. Companiile care pun accent pe digitalizare și dezvoltare de software în consultanța de business oferită, precum Arggo, știu cel mai bine că inteligența artificială a schimbat lucrurile și aici, prin capacitatea ei de a identifica și evalua potențiale riscuri, indiferent că este vorba despre fraude, fluctuații ale pieței sau amenințări cibernetice. Mai departe, aceste riscuri sunt clasificate, iar cele minore pot fi chiar gestionate, fără vreo intervenție umană. Totodată, inteligența artificială poate efectua analize complexe asupra cauzelor acestor riscuri, a modului de răspuns la ele și a rezultatelor pe termen scurt, mediu sau lung, astfel încât, după un timp, pot rezulta rapoarte și statistici care vor ajuta compania să ia măsuri preventive mai eficiente în viitor sau să își adapteze strategiile curente.
4. Învățarea automată și dezvoltarea de produse
Algoritmii de învățare automată sunt folosiți și pentru a dezvolta sau îmbunătăți produse sau servicii, adaptându-le la preferințele și nevoile clienților. Astfel, analizând datele legate de interacțiunile utilizatorului cu produsul sau serviciul, algoritmii de învățare automată pot identifica zonele care necesită îmbunătățiri, pentru a oferi o experiență superioară. Această capacitate, împreună cu funcția de suport 24/7 pentru clienți, asigurată prin intermediul asistenților virtuali și a roboților, face ca inteligența artificială să poată stabili și apoi menține o relație excelentă între business și clienți, la un nivel accesibil de costuri.
Acestea sunt doar câteva dintre modalitățile prin care inteligența artificială a inovat mediul de business. Potențialul lor de a duce o afacere la nivelul următor este unul fabulos și va fi exploatat din ce în ce mult, până acolo unde inteligența artificială va deveni un instrument indispensabil pentru un business de succes.
Read original article on: curierulnational.ro