Soluția Finance & Administration, creată de Arggo Consulting, este o soluție aplicabilă companiilor ce activează în orice industrie și poate oferi toate instrumentele necesare pentru automatizarea fluxurilor dar și pentru o mai bună organizare a timpului, care duce implicit la creșterea productivității.
Arggo Consulting este o companie românească de dezvoltare software și consultanță de business, specializată în implementarea soluțiilor Microsoft, dar și în crearea de soluții proprii, printre care și cea mai recent lansată – platforma Arggo BPM.
Platforma Arggo BPM (Business Process Management) este o soluție integrată, de modelare, gestionare și optimizare a proceselor de business din cadrul oricărei companii, creată cu scopul îmbunătățirii performanțelor acesteia. Cu ajutorul platformei, atât echipa Arggo Consulting, cât și clienții pot dezvolta aplicații de business, automatizând fluxuri de business de la cele mai simple la cele mai complexe. Pe baza platformei Arggo BPM până în prezent au fost dezvoltate atât soluții verticale, cum ar fi cele dedicate industriilor de banking, legal, construcții sau healthcare, cât și soluții orizontale în zona financiar-administrativă, de achiziții sau mobile SFA.
Una dintre soluțiile orizontale dezvoltate de Arggo Consulting cu ajutorul platformei Arggo BPM este Finance and Administration. Aceasta vine în întâmpinarea nevoilor financiar- administrative din cadrul oricărei companii.
AVANTAJE. Implementarea unei astfel de soluții aduce numeroase avantaje de la o mai bună gestionare a timpului de lucru, până la o mai eficientă organizare a fluxurilor de documente. Conversia electronică a facturilor se poate realiza rapid cu ajutorul OCR-izării – recunoașterea optică a caracterelor.
Un alt avantaj al soluției Finance and Administration este și cel legat de eliminarea majorității documentelor printate. Datorită digitalizării documentelor, soluția susține demersul tot mai multor companii, de a diminua sau chiar de a elimina documentele printate.
Prin integrarea cu sistemul de ERP se pot înregistra și genera documente specifice operațiunilor financiar-contabile (proforme, facturi, avize etc.), se pot crea documente contabile (bilanț contabil, raportări de TVA, taxe și impozite), dar și note contabile, fișe de conturi, registru de casă și balanțe. Prin urmare integrarea oferă continuitate și ajută la finalizarea fluxurilor mai complexe.
Pentru soluția Finance and Administration, compania Arggo Consulting pune la dispoziția clienților trei pachete: Basic, Standard și Enterprise. Pachetul Enterprise conține următoarele fluxuri: fluxul de aprobare a facturilor de plată, plăți în avans, deconturi, cereri de concediu, pontaje, facturare și recunoașterea automată a datelor din facturi, precum și integrarea cu NAV, AX, Dymanics 365 sau integrări personalizate cu sistemul de ERP.
Soluția Finance and Administration le oferă utilizatorilor o experiență user-friendly și este accesibilă de pe orice dispozitiv.
„Soluția Finance and Administration ajută companiile să își eficientizeze activitatea, automatizând fluxurile de lucru și eliminând hârtiile din activitatea de zi cu zi. Prin scanarea facturilor și recunoașterea automată a datelor se elimină foarte multe activități repetitive de completare manuală a informațiilor. Fluxul de aprobare pentru orice document, de la facturi și până la cereri de avans, poate fi eficientizat astfel încât aprobările să poată fi obținute electronic, indiferent unde s-ar afla persoanele responsabile.”, a declarat Alexandru Radu, Business Development Manager, Arggo Consulting.